Benton

12 produse

    12 produse

    Produse Benton

    Pielea noastră este cel mai important accesoriu de care ne putem bucura pentru mult tip dacă alegem să o îngrijim corespunzător. Fiecare tip de ten are nevoi specifice și de aceea este important să folosești produse special formulate în această direcție. De la Benton găsești tot ceea ce ai nevoie pentru a-ți contura o rutină de îngrijire a pielii completă, personalizată și foarte eficientă.

    Ingredientele active, cea mai bună soluție împotriva problemelor frecvente ale tenului

    Știm cu toții că secretul unei pieli radiante este hidratarea în profunzime, dar dincolo de acest lucru există o multitudine de alte probleme care trebuie rezolvate pentru a ne putea bucura cu adevărat de aspectul neted și strălucitor al tenului pe care toate îl căutăm. Extractul de melc este cunoscut ca fiind cel mai puternic combatant al pielii uscate, terne, al leziunilor și al petelor pigmentare generate de acestea, îmbunătățind bariera de protecție. Veninul de albină stimulează producția naturală de colagen, element esențial pentru menținerea elasticității și fermității pielii. Acidul hialuronic contribuie la menținerea apei la nivel molecular, aspect vital pentru hidratarea corectă a pielii. Niacinamidele și Centella asiatica ajută la reglarea secreției de sebum, diminuarea porilor dilatați, reduc roșeața și calmează pielea iritată și sensibilă. Acizii contribuie la o exfoliere blândă, menită să elimine impuritățile de la suprafața și din profunzimea porilor.

    Ai zeci de produse din care să alegi

    Măștile sunt printre cele mai la îndemână soluții atunci când ne dorim un tratament rapid care să ofere rezultate imediate. Măștile de față au o concentrație puternică, iar datorită ingredientelor pe care le conțin luptă pentru rezolvarea problemelor tenului precum lipsa hidratării, roșeața, aspectul tern și obosit sau lipsa luminozității.

    Cremele hidratante nu trebuie să lipsească din rutina niciunei femei. Chiar dacă ai tenul mixt sau gras, nu trebuie să te gândești că vei accelera producția de sebum, ci din contră. Poți opta pentru variante mai lejere, dar care să intre în profunzimea pielii pentru ca aceasta să se poată regenera în ritmul normal.

    Cremele de ochi special formulate în acest fel sunt ideale în cazul în care îți dorești o variantă mai lejeră pe restul feței, dar simți nevoia de hidratare și hrănire intensă în această zonă. În plus, cremele pentru ochi conțin anumite ingrediente, precum cafeina, care combate cearcănele pigmentate sau pungile de sub ochi.

    Serurile sunt varianta ideală prin intermediul căreia poți utiliza constant ingrediente active care să combată problemele cu care tenul tău se confruntă. Serumurile pot fi foarte concentrate sau mai light, exfoliante, hidratante, calmante, cu efect de iluminare sau anti-îmbătrânire, și sunt potrivite pentru toate vârstele, atât timp cât te orientezi către formula potrivită nevoilor tale.

    Esențele sau tonerele sunt produse cu consistență lichidă, care se aplică în general ca prim pas în rutină, după curățare. Ele pregătesc tenul pentru toate produsele care urmează, îl calmează și îl fac predispus să absoarbă eficient ingredientele de care are nevoie. Și acestea pot conține ingrediente active, însă în concentrații mai reduse, ideale pentru tenul sensibil.

    Produsele topice, creme sau geluri, se aplică specific pe zonele problematice precum: coșuri, roșeață, pete pigmentare sau alte semne inestetice.
    Recent vizualizate