BB Cream
11 produse
11 produse
La granița dintre cremă hidratantă și fond de ten, produs de îngrijire sau machiaj, un BB Cream este tot ce ai nevoie pentru a te bucura de toată hidratarea necesară, de uniformizare a nuanței tenului și de o acoperire potrivită. Este un produs care îndeplinește multiple funcții, astfel încât să reduci la minim timpul pe care îl aloci pregătirii înainte să părăsești casa și să arăți totodată impecabil și mereu fresh. Missha, Dr.Jart+ sunt câteva dintre brandurile ale căror formule îți vor depăși toate așteptările.
Există foarte multe motive pentru care ar trebui să înlocuiești fondul de ten pe care îl aplici zi de zi cu un BB cream. În primul rând, textura mult mai lejeră, nu va mai încărca pielea, lăsând-o să respire pe parcursul întregii zile. Acest lucru te va ajuta în lupta cu punctele negre, porii încărcați și coșurile, dar îți va asigura și un confort aparte la purtare. De asemenea, un BB Cream este infuzat cu numeroase ingrediente benefice care aduc hidratare și hrănire și întăresc totodată bariera de hrănire a pielii. Acidul hialuronic, pantenolul, ceramidele și niacinamidele sunt doar câteva dintre substanțele ale căror proprietăți îți vor transforma tenul. Cele mai multe dintre variante sunt îmbogățite și cu factor de protecție solară, ceea ce înseamnă că prin purtarea unui astfel de produs vei fi ferită de efectele nocive pe care razele solare le au asupra pielii. Nu în ultimul rând, pielea ta va fi uniformă și radiantă de fiecare dată când alegi să îl folosești. Luminozitatea naturală îi va fi potențată la maxim, ceea ce îți va conferi un aspect tânăr și sănătos, chiar dacă alegi să nu porți niciun strop de machiaj. Alege-ți nuanța potrivită și formula potrivită tipului tău de ten și bucură-te de toate avantajele pe care ți le conferă acest produs.
K-Beauty Makeup
O rutină potrivită de îngrijire a pielii creează o bază perfectă pentru aplicarea machiajului. Alege să ai grijă de tenul tău chiar și atunci când vine vorba de machiaj și obține acel ”No Makeup Look” cu ajutorul produselor de makeup coreene!
Cel mai iubit SPF50+
De ce? Hidratează perfect pielea, nu lasă peliculă albă, are o textură ușoară și non-lipicioasă, conține 8 tipuri de Acid hialuronic și este declarat ca fiind cel mai bine vândut produs la nivel global.
Acizii AHA și BHA pentru acnee
Acizii AHA (glicolic/lactic) au rol în tratarea acneei inflamatorii situate la suprafața pielii, în timp ce BHA (adesea acidul salicilic) este eficient în curățarea porilor și în tratarea punctelor negre sau a acneei neinflamatorii. Brandul SOME BY MI îți pune la dispoziție rutina completă de îngrijire a tenului cu probleme.
Abonează-te și primești o reducere de 10% la prima comandă, noutăți și oferte exclusive.